Pierdut (partea I)

Fad… totul este fad… bajbai pe intuneric pe un drum cu serpentine pe care s-a asezat o ceata groasa aproape laptoasa. Totul are o atmosfera horror, oriunde te uiti se vede aceasta ceata alba ca o spuma de sapun prin care se mai distinge uneori cate un ciot de copac uscat. Si cand te gandesti ca atunci cand ai intrat pe aceast drum era soare si marginile lui erau pline de copaci infloriti si flori. Era doar o ademenire pentru drumetii prea curiosi, prea pierduti in frumusetea peisajului in care se serpuia acest drum pustiu, si imbatati de mirajul oferit se aventurau din ce in ce mai mult, mergeau din ce in ce mai orbi, neobservand ceata care se aseza incet dar sigur in jurul lor. Cand se trezesc acesti calatori deja este prea tarziu in orice directie ar lua-o ii duce in exact acelas loc, nelasandu-I sa gaseasca o cale de scapare. Ca si mine au urmat un miraj spre un loc minunat si s-au pierdut cautandu-l.

Stau pe mijlocul drumului cu un toiag in mana pe care il folosesc sa “pipai” spatiul din fata mea, incapatanandu-ma sa merg inainte si sa nu urmez vointa “lui” de a ma intoarce. Merg parca de zile ingropat in ceata, urmand toiagul care mi-a ramas singurul alint, merg si merg si merg pe acest drum interminabil ce nu are nici o bordura pe care sa ma odihnesc. Imi urmez toiagul deschizator de drum in care am incredere ca ma va duce in acel loc… nu stiu care… dar stiu ca exista, trebuie sa existe un final de drum inzecit de ori mai frumos decat la inceput.

Drumule, de ce imi faci asta? De ce m-ai momit cu frumusetea ta zambitoare pentru a ma lasa pierdut?! Si aveam atata nevoie de frumusetea ta! Am facut ceva gresit? Oare nu am apreciat in deajuns… am inceput sa vorbesc cu drumul, e clar delirez de la oboseala, de la frica… inaintez si ma simt si mai pierdut in ceata. Nu. Nu te oprii, nu ceda, mergi, mergi, mergi inainte, urmeaza-ti toiagul, doar el te va duce la final.

Au trecut zile… parca au fost secole. Ma dor picioarele, ma dor mainile, ma doare capul, de fapt ma doare tot corpul, fiecare milimetru patrat din corp. Dar nu asta conteaza, picioare m-au mai durut, mainile mi le odihnesc cu schimbul, cu migrenele m-am obisnuit. Durerea fizica o poti pacali prefacandu-te ca nu exista, dar durerea aceea… durerea spirituala nu o poti pacali, ea te inunda, te cuprinde, nu te lasa sa respiri, ba chiar iti pune si piedica, incercand sa te reduca la un nimic. Cu asta nu ma pot obisnui, e prea puternica, o simt cum ma sfasie din interior, ma devoreaza, ma omoara incetul cu incetul.

Imi e frica… imi este foarte frica!!!


Va urma!

Intre vis si realitate

 E frumos sa visezi, sa jonglezi cu realitatea transformad-o in tablouri minunate expuse pe un perete al imaginatiei. Sa creezi lumi de basm in care iepurasii sunt frati cu lupii si alearga impreuna printr-o padure colorata sau ca locuiesti intr-o casa de turta dulce pe un nor albastru si in copaci cresc cornete cu inghetata. Dar din pacate nu este de ajuns doar aceasta lume imaginara, mai trebuie sa revii si la realitate.

Nu ar fi frumos sa ne putem pune visele in realitate? Se poate. Trebuie doar sa vrei, sa incerci. Trebuie sa te ridici si incet sa pui piesele cap la cap sa-ti realizezi visele.

Vei spune ca poate nu are rost sa incerci, ca nu ai cum, ca asa esti tu si nu te poti schimba. Gresit. Are rost sa incerci. Lumile de basm le poti pune pe hartie, in scris sau in poze iar lucrurile reale le poti realiza. Daca din diverse motive nu ai facut-o pana acum, acum e momentul. Niciodata nu e prea tarziu sa devii mai bun. De schimbat, oricine se poate schimba, trebuie doar sa vrei, sa pui piciorul in prag si sa-ti dai inca o sansa. Nu lasa pe nimeni sa te judece pentru ce vrei tu sa fi, iar daca in cale iti apare un "zid", darama-l sau treci peste el. Asa ca dute si fi ceea ce poti fi cu adevarat.

Ce n-ai facut in trecut, poti face acum in prezent si viitorul iti va fi mai bun. Ai sa vezi ca poate exista un echilibru intre vis si realitate.

Ce va fi dupa?

        "Ce se va intampla dupa?". O intrebare? O expresie? Un chin sau pur si simplu ce se va intampla dupa!!
        Toti stim intrebarea dar nimeni nu o pune, cum ar fi de exemplu, in loc de, "ce faci de craciun?" sa fi intrebat, "ce faci dupa craciun?". Ar fi altceva nu? Normal ca da, doar este alta intrebare.
        Ce se intampla dupa ce cresti si treci de la o varsta minunata in care doar imaginatia si creatia povestilor conta? Treci, brusc parca, intr-o lume gata sa te devoreze. Sunt si unii norocosi, cum ar fi scriitorii, ei pot ramane intr-o lume de basm, sa o creeze si sa o imparta cu ceilalti fara sa-i traga cineva de maneca. Dar noi? Cei ramasi? Multimea? Ce facem? De creat si de visat nu avem timp?
        Dar este vina noastra si numai a noastra, pentru ca nu vedem. Am orbit. Am creat o lume prea rapida, prea... prea urata! Ne distrugem spiritul, esenta vietii cautand idealuri nefondate, lucruri marunte, bani, putere... le cautam, le vrem, le mirosim, le vanam!!! Dar ce se intampla dupa? Suntem fericiti? Raspunsul este relativ..
       Asta nu este tot!
       Ipocrizia umana de abia acum incepe. Nemultumiti de lucrurile realizate cu un anumit timp in urma, ne apuca nervii si depresia, ca de ce am facut-o, de ce tocmai lucrul acela neimportant... atat, doar nervi, nici o invataminte din drumul parcurs... doar nervi.
       Dar mai sunt un soi de "artisti", acei neintelesi, asa numitii "artisti neintelesi", care vor sa fie numai ei creativi nu si restul. Asa se simt ei speciali. Mai exact ei sunt cei mai buni si restul fiintelor exista doar cu scopul de ai "intretine" pe ei.
       Vai!! Eu sunt artist, imi place sa creez, sa visez, imi plac oamenii care o fac, chiar mi doresc pe langa mine... frumos! Si dupa? Oho, dupa e si mai bine... EU si doar EU am imaginatie, nu si tu!! TU stai in realitate, n-ai voie aici, pleaca, pleaca de aici! Tu fi practic nu spiritual, ca nu putem fi amandoi creativi, eu nu pot fi practic, am o jena!! Nu esti bun de nimic cu imaginatie... da-ti interesul, fi practic, i-a initiativa, ca eu o am deja... eu sunt la alt nivel... nu te astept si pe tine, nu te las, pleaca, om rau ce esti, fi clovnul meu si stimuleaza-ma ca eu am alte chestii pe cap, n-am timp sa ma stimulez singur. Ce naspa esti, cum adica sa ne stimulam amandoi, unul pe altul, nu prietene este loc numai pentru un singur visator aici. EU, tu cara-te. Ah, ce bine era cand eram copii, nu aveam idealuri, nu aveam griji... CE FACI MA?!? ESTI COPIL? TE RELAXEZI? GANDESTI? Nenorocitule, treci inapoi la munca bestie cu chip de om ce esti!!
         Dar ce va fi dupa??
   

Vreau, Fa-mi, Da-mi...

            Poate daca as trai in alta lume, as avea posibilitatea sa las alte urme in viata mea si a celor din jur. Poate chiar as sfida realitatea si as putea vedea frumusetea lucrurilor din jurul meu. Poate in acea realitate chiar m-as bucura de ele.
            Atatea vise, atatea frustrari, frici, crize, priviri, atatea asteptari!! Pentru ce?! Pentru satisfacerea unor orgolii neprovocate? Pentru raspunsul unor intrebari lipsite de sens, ridicole de la prima si pana la ultima litera?
            Vreau, fa-mi, da-mi, adu-mi, dute, vino, stai... vreau... atata agitatie. Atatea probleme artificiale. Consumatism poate? Nu. Lacomie sentimenta in cea mai nenorocita stare a ei! Ce s-a intamplat cu relaxarea si rabdarea sau bucuria unui moment in care doar admiri si nu critici? Nu exista, nu mai vrea nimeni asa ceva. Traim in viitor dom'le nu gluma, prezentul este pentru prosti. Acolo este lumea importanta, in viitor, toata lumea o face, mama ei de treaba!! Sunteti profunzi nu gluma, acolo in mintea voastra, blocati in filme, comparari si viitor.
            Sincer, imi este mila... Lasati-ma pe mine sa traiesc cu planuri mai mici dar fara a calca pe cadravre, sa vreau doar ce imi trebuie si nu ce credeti voi ca-mi trebuie, fara intrebari existentiale, cu cazaturile si ridicarile de rigoare... Nu va convine?
            Luati pietre si aruncati-le in mine. Eu sunt fericit asa!!

Realitate Ireala

       Ce este aceasta realitate? Simplu. Luati toate lucrurile care se intampla langa voi sau chiar in viata voastra si pe care nu numai ca nu le observati dar le ignorati total! Fie ca este, un hobby sau un om care ajuta o batranica sa treaca strada sau un nou sortiment de imbracaminte sau chiar o realizare importanta, cum ar fi sa va gasiti un job sau grija unui prieten, tendinta este ca aceste lucruri sa fie date uitarii foarte repede si pe urma ignorate.
        Criticam fara sa ne criticam pe noi insine, vrem fara sa avem nevoie, aruncam lucruri fara a ne pasa de importanta lor. Traim intr-o lume reala in care ignoram realitea... ignoram frumosul de langa noi si vedem doar uratul... eu zic ca ar fi timpul pentru o schimbare, si aceasta schimbare pleaca din noi insine, de la fiecare individ in parte. Vei spune ca nu poti! Nu este adevarat, nu vrei!!