Razboiul

   

                                                                     


     Pustiu. A inceput sa ploua. Peste tot pe acest camp a ramas numai aburul sinistru al cetii si noroiul. Acel noroi negru si lipicios ce isi inghite linistit victimile... Ranitii si mortii laolalta. Acest camp sinistru... Nici nu mai stiu ce era inainte! Poate o poiana plina de flori sau o padurice unde se jucau niste copii.... Nu! Nu are cum sa fi fost ceva asa frumos. Acest camp a fost creat special pentru razboi, pentru a fi acoperit de cadavre, pentru a inghitii povestile, rasetele si lacrimile celor ce au luptat pe el.
     Pustiu si liniste, in aer se simte miros de ploaie si sange proaspat. Stau in mijlocul acestui camp inconjurat de trupurile camarazilor, dar si al inamicilor... Stau nemiscat si ascult ploaia, o las sa-mi spele ranile. Liniste. Prea multa si prea apasatoare pentru niste urechi obisnuite cu zgomotul razboiului, cu clinchetul infiorator al armelor si tipetele de groaza ale celor cazuti.
     Imi urnesc cu greu picioarele obosite, pasind atent prin noroi... Caut! Imi caut camarazii, acei ultimi soldati pe particica lor de camp. Ii caut si stiu ca ma cauta si ei... Ne gasim. Fiecare poarta cicatricile luptei sale pentru supravietuire, da, pentru asta luptam, pentru supravietuire. Unul langa altul, noi veteranii, nu putem face altceva, doar sa stam impreuna, nu trebuie sa ne vorbim, doar sa ne ascultam privirea.
      Pe chipul fiecaruia... 360 de lupte crancene, 360 de zile in care frica s-a amestecat cu bucuria ca a mai trecut o zi in care ti-ai castigat dreptul de a o trai pe urmatoarea. 360 de lupte istovitoare.
      Si am doar 5 zile sa ma odihnesc, sa-mi pansez ranile, sa-mi curat si sa-mi repar armele si armura. Doar 5 zile sa renasc. Doar 5 zile pana la urmatoarea lupta. Pana la urmatoarele 360 de lupte.
      Imi fumez linistit tigara, imi potrivesc armura si imi trag arma aproape. In departare se aud zgomotele razboiului. Intaririle sunt aici. Urmeaza 360 de incercari. Sunt gata, sa primesc cea mai buna lovitura a inamicului...        

                                                               

De Sarbatori!

SARBATORI FERICITE!

Visul...

       Un pahar de vin, tigari si un pix. Stau la birou, ascultand aceasi melodie la nesfarsit, asteptand acel gram de inspiratie puerila ce ma face sa scriu poezii. Nimic. Azi artistul neinteles din mine refuza sa munceasca. Mai iau o gura de vin si-mi mai aprind o tigara, tot nimic. O sting jumatate si ma asez nervos pe pat, sperand ca daca alung oboseala voi putea scrie ceva.

       Acelasi pahar de vin, aceleasi tigari tari si acelasi pix, cu aceasi lipsa de inspiratie. Ma las debusolat pe spatarul scaunului inchizand ochii in timp ce injur blocajul. Deschid ochii…. Nu mai sunt la birou! Speriat ma uit in jur, sunt intr-un desert inconjurat de sute de kilometri de nisip… Neintelegand ce se intampla incep sa merg, apoi sa alerg, cad… ma ridic si nu am ce face inafara de a merge mai departe. Dupa cateva ore ajung la o cladire in paragina. Intru temator, ingnorand scartaitul tipator al usii. O camera prafuita si rece, o morga. In mijlocul ei o masa de spital cu un cearceaf ce dezvaluia formele unui om. Simt un fior rece in timp ca ma intreb ce naiba cauta o morga in mijlocul desertului. Curios ma intrept spre masa si citesc eticheta agatata de piciorul drept: “Nu a putut”. Sunt confuz, indepartez cearceaful si simt cum tot sangele imi cade in picioare… EU!!! Ma vad pe masa…. Toata camera se reduce la acea masa, nu mai vad nimic altceva, sunt blocat, nu pot gandii, nu ma pot misca, nu pot vorbii, doar ma privesc stand pe masa aia rece cu ochii inchisi si prafuit. Intr-un final imi mai revin un pic si incerc sa ating “eu-ul” de pe masa… nu pot, cum am intins mana spre fruntea lui se transforma in praf si-mi simt corpul tras, aruncat, vad camera cum se mareste ca mai apoi sa se micsoreze intr-un zgomot de.. de saxofon?!

       Deschid ochii, sunt in camera mea, in patul meu. Au trecut doar zece minute. In boxe, aceasi melodie… Imi caut pachetul de tigari si imi aprind una. Imi las capul greu pe perna si las fumul sa-mi inunde plamanii, meditand la ce s-a intamplat… Macar am despre ce scrie!!

                                                                     

Cenusareasa

      Dimineata… Deja?! O lumina difuza imi inunda camera prin draperiile trase pe jumatate. Imi simt capul greu… Imi aprind o tigara si ii las fumul sa acopere mirosul de lumanari si iasomie ce pluteste inert prin camera in timp ce caut doua aspirine.

      Incerc sa-mi fac ordine in haosul gandurilor…. Cateva sticle de vin rosu zac goale pe covor, iar peste tot acelas miros singuratic de iasomie. In mijloc, o masa ale carui “decoratii” au fost aruncate salbatic pe jos! Pe ea se disting inca formele delicate ale unei… Pe birou un pahar de vin pe jumatate gol cu urme de ruj rosu…. Pe covor fantoma unor pasi timizi de vals… Acum si linistea incepe sa se transforme intr-un ritm, iar in usa intredeschisa, camasa mea neagra zace sfasiata.

                                                                  

     Simt cum transpir si incep sa simt acelas miros de iasomie si pe mine… Am nevoie de niste apa rece.

Intru in aburul inecacios din baie emanat de dusul cazut in cada… Pe jos perdeaua rupta, pe oglinda urme de palme….

Ma intorc la biroul meu si privesc pe fereastra in timp ce-mi mai aprind o tigara…. Pe trotuar, in zapada, urme grabite de tocuri…