Spune-mi!

Spune-mi, de ce iti ascunzi privirea?
De ce cand auzi chemarea iti acoperi urechea?
Spune-mi unde te duci cand te ascunzi?
Si de ce pleci cand trebuie sa treci
Prapastii si paduri intunecoase
Scoase din sufletul tau?
Povesteste-mi si de ce nu lasi roua
Sa-ti ude picioarele fine?
In fine, spune-mi de ce focul
Ce te incalzea l-ai stins?
Cum de te-a atins frigul
Si ti-a inghetat gandirea?
Hai, ia-ma de mana

Si lasa-ma sa-ti dezghet privirea!

Va urasc

Va urasc pentru ca din cauza voastra

Ca intr-o gluma proasta

Am ajuns sa fiu inchis

Intre patru pereti cu un suflet stins,

O fatada dupa care se ascund vise alungate

Dorinte legate in lanturi

Sa nu poata fi indeplinite niciodata.

Ura ce v-o port a devenit un fel de arta,

O pata transformata in mod de viata!

Stand in ceata astept acea dimineata

Cand fericit o sa va privesc arzand in iad.

Plictisit si lipsit de scrupule

Va urasc pe voi, acei stricati,

Ca un roi de lacuste mi-ati devorat sufletul

Mi-ati transformat iubirea in ura,

Dorinta de a trai in dorinta de a muri...

Ma multumesc cu gandul ca intr-o zi nu veti mai  fi!

Pana atunci storc si ultimul strop de ura ce v-o port

Si o indrept direct spre voi

Si voi fi la mormantul vostru aruncand prima mana de pamant

Asigurandu-ma ca nu veti mai iesi niciodata.