Un pahar de vin, tigari si un pix. Stau la birou, ascultand aceasi melodie la nesfarsit, asteptand acel gram de inspiratie puerila ce ma face sa scriu poezii. Nimic. Azi artistul neinteles din mine refuza sa munceasca. Mai iau o gura de vin si-mi mai aprind o tigara, tot nimic. O sting jumatate si ma asez nervos pe pat, sperand ca daca alung oboseala voi putea scrie ceva.
Acelasi pahar de vin, aceleasi tigari tari si acelasi pix, cu aceasi lipsa de inspiratie. Ma las debusolat pe spatarul scaunului inchizand ochii in timp ce injur blocajul. Deschid ochii…. Nu mai sunt la birou! Speriat ma uit in jur, sunt intr-un desert inconjurat de sute de kilometri de nisip… Neintelegand ce se intampla incep sa merg, apoi sa alerg, cad… ma ridic si nu am ce face inafara de a merge mai departe. Dupa cateva ore ajung la o cladire in paragina. Intru temator, ingnorand scartaitul tipator al usii. O camera prafuita si rece, o morga. In mijlocul ei o masa de spital cu un cearceaf ce dezvaluia formele unui om. Simt un fior rece in timp ca ma intreb ce naiba cauta o morga in mijlocul desertului. Curios ma intrept spre masa si citesc eticheta agatata de piciorul drept: “Nu a putut”. Sunt confuz, indepartez cearceaful si simt cum tot sangele imi cade in picioare… EU!!! Ma vad pe masa…. Toata camera se reduce la acea masa, nu mai vad nimic altceva, sunt blocat, nu pot gandii, nu ma pot misca, nu pot vorbii, doar ma privesc stand pe masa aia rece cu ochii inchisi si prafuit. Intr-un final imi mai revin un pic si incerc sa ating “eu-ul” de pe masa… nu pot, cum am intins mana spre fruntea lui se transforma in praf si-mi simt corpul tras, aruncat, vad camera cum se mareste ca mai apoi sa se micsoreze intr-un zgomot de.. de saxofon?!
Deschid ochii, sunt in camera mea, in patul meu. Au trecut doar zece minute. In boxe, aceasi melodie… Imi caut pachetul de tigari si imi aprind una. Imi las capul greu pe perna si las fumul sa-mi inunde plamanii, meditand la ce s-a intamplat… Macar am despre ce scrie!!
