Pustiu. A inceput sa ploua. Peste tot pe acest camp a ramas numai aburul sinistru al cetii si noroiul. Acel noroi negru si lipicios ce isi inghite linistit victimile... Ranitii si mortii laolalta. Acest camp sinistru... Nici nu mai stiu ce era inainte! Poate o poiana plina de flori sau o padurice unde se jucau niste copii.... Nu! Nu are cum sa fi fost ceva asa frumos. Acest camp a fost creat special pentru razboi, pentru a fi acoperit de cadavre, pentru a inghitii povestile, rasetele si lacrimile celor ce au luptat pe el.
Pustiu si liniste, in aer se simte miros de ploaie si sange proaspat. Stau in mijlocul acestui camp inconjurat de trupurile camarazilor, dar si al inamicilor... Stau nemiscat si ascult ploaia, o las sa-mi spele ranile. Liniste. Prea multa si prea apasatoare pentru niste urechi obisnuite cu zgomotul razboiului, cu clinchetul infiorator al armelor si tipetele de groaza ale celor cazuti.
Imi urnesc cu greu picioarele obosite, pasind atent prin noroi... Caut! Imi caut camarazii, acei ultimi soldati pe particica lor de camp. Ii caut si stiu ca ma cauta si ei... Ne gasim. Fiecare poarta cicatricile luptei sale pentru supravietuire, da, pentru asta luptam, pentru supravietuire. Unul langa altul, noi veteranii, nu putem face altceva, doar sa stam impreuna, nu trebuie sa ne vorbim, doar sa ne ascultam privirea.
Pe chipul fiecaruia... 360 de lupte crancene, 360 de zile in care frica s-a amestecat cu bucuria ca a mai trecut o zi in care ti-ai castigat dreptul de a o trai pe urmatoarea. 360 de lupte istovitoare.
Si am doar 5 zile sa ma odihnesc, sa-mi pansez ranile, sa-mi curat si sa-mi repar armele si armura. Doar 5 zile sa renasc. Doar 5 zile pana la urmatoarea lupta. Pana la urmatoarele 360 de lupte.
Imi fumez linistit tigara, imi potrivesc armura si imi trag arma aproape. In departare se aud zgomotele razboiului. Intaririle sunt aici. Urmeaza 360 de incercari. Sunt gata, sa primesc cea mai buna lovitura a inamicului...
