De ce cand auzi chemarea iti acoperi urechea?
Spune-mi unde te duci cand te ascunzi?
Si de ce pleci cand trebuie sa treci
Prapastii si paduri intunecoase
Scoase din sufletul tau?
Povesteste-mi si de ce nu lasi roua
Sa-ti ude picioarele fine?
In fine, spune-mi de ce focul
Ce te incalzea l-ai stins?
Cum de te-a atins frigul
Si ti-a inghetat gandirea?
Hai, ia-ma de mana
Si lasa-ma sa-ti dezghet privirea!
Mulțumesc, Andrei! Și poezia ta e foarte frumoasă... se pare că-ți priește aerul de la munte!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Deniza! Din pacate sunt doar in padurea de beton din Bucuresti si nu pot spune ca-mi prieste, dar muntii nu sunt chiar asa departe.
RăspundețiȘtergereAs vrea sa postez un comentariu original, plin de haz, intelepciune sau de o istetime subtila si rafinata ca moartea in loja la Opera da' acu n-am de unde sa scot asa ceva , astfel incat ma rezum la
RăspundețiȘtergereBINE BA'!!Esti calare pe ea!(pe situatie)! Pocneste tastele alea cu talent!...mama lor...Bravo!
Mersi, domnisoara Anonim!
RăspundețiȘtergereDaaaa, de unde sti ca "domnisoara Anonim" e o fata si nu baiat? :P
RăspundețiȘtergereInteresanta poezia, chiar mi-a placut. Cam greu de imaginat ca tu poti sa scrii "dastea"...adica eu nu te vedeam...nu pot sa "vad"(in my mind) cum dai tu din guritza si iese o poezie ca asta...dar ma rog, in fond nu te cunoxc prea bine.
Undo ;)